Dan Ciotoi (67 de ani) a fost internat și operat de urgență. Celebrul artist a trecut prin momente dificile, după ce medicii i-au descoperit o tumoră benignă. Fiul cântărețelului, care a făcut furori cu trupa Generic, a făcut declarații pe rețelele de socializare. De altfel, și reprezentanții spitalului au transmis informații referitoare la situația medicală a cântărețului. Detaliile se află mai jos, în articol.
Dan Ciotoi se află în spital, la Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Artistul în vârstă de 67 de ani a întâmpint o problemă medicală, iar doctorii l-au băgat rapid în sala de intervenții. Cu doar câteva zile înainte, anunțase pe Facebook că se află internat într-o unitate medicală.
În urmă cu 6 ani, Dan Ciotoi a sesizat că are o zonă proeminentă la gât. Când privea o fotografie cu el, a observat umflătura. Atunci, a luat decizia de a merge la doctor, pentru a afla dacă se confruntă cu vreo problemă de ordin medical. Aflase atunci, în urma unui control ORL și a unei radiografii, că are o tumoră benignă. Fusese internat în Spitalul Pelican din Oradea, unde a fost operat cu succes de medici.
„Prof. dr. Teofil Lung de la Cluj împreună cu echipa de medici de la Spitalul Pelican l-au ajutat pe renumitul solist din formația Generic, Dan Gheorghe Ciotoi. El a fost operat cu succes de o tumoră benignă și va putea cânta din nou, curând”, scriau reprezentanții unității medicale, pe site-ul oficial.
Fiul lui Dan Ciotoi a transmis un mesaj, după ce artistul în vârstă de 67 de ani a fost operat de urgență. Cântărețul se află la Terapie Intensivă, în salon, iar familia așteaptă să se trezească. Liviu Ciotoi a anunțat că, în perioada următoare, nu vor putea onora evenimentele pentru care au fost solicitați să susțină un moment artistic.
„Numele meu este Liviu Ciotoi. Sunt fiul lui Dan Ciotoi de la formația Generic. Și vreau să vă anunț și pe voi, că poate ajunge la urechile celor cu care avem colaborări și urma să cântăm la evenimente. Tatăl meu a fost operat de urgență. Este la Terapie Intensivă. Nu știu să vă spun mai multe detalii. Așteptăm să se trezească și să dea Dumnezeu să fie bine. Pot în schimb să vă spun că, în perioada următoare, până la sfârșitul primăverii, nu o să ne putem prezenta la niciun eveniment. Nu avem cum”, este mesajul transmis de Liviu, fiul lui Dan Ciotoi.
Citește și CÂT TE COSTĂ SĂ ÎȚI CÂNTE DAN CIOTOI ȘI “GENERIC” LA NUNTĂ? TARIFUL NU A FOST ÎNCĂ “INDEXAT”
În urmă cu 6 zile, pe contul personal al artistului a fost încărcată o imagine cu el, în timp ce se află pe patul de spital. Atunci, le-a mărturisit prietenilor virtuali că nu va putea răspunde la telefon o perioadă, iar persoana de contact este Liviu Ciotoi, fiul său cel mare.
„În „Concediu De Odihnă” ! La o discuție specială, cu fratele meu și cu sora mea. Sper să ne revedem curând 🤗❤️🧡💛💚💙💜 Vă doresc #SĂNĂTATE TUTUROR 🙂 PS. O perioadă nu o să pot răspunde la telefon! Luați legătura cu Liviu, fiul meu cel mare! Vă 😘 Și Vă ❤️💛💙”, notase în mesajul de pe Facebook.
Sursă foto: social media